Țucudean și Gnohere, în „clubul” lui Salah și Messi. Ei au scuturat plasele Europei. Analiza golgheterilor ultimului sezon din țările ce aparțin UEFA. Cel mai bătrân, cel mai tânăr și campionatul interzis golgheterilor autohtoni

Țucudean și Gnohere, în
  • Publicat:
  • Actualizat:

Din cele 54 de campionate menționate, 41 au avut sistem toamnă-primăvară și numai 13 primăvară-toamnă, la acestea din urmă fiind luată în considerare ediția 2017.

Au fost 7 situații de co-golgeteri: în Armenia, Finlanda, Italia, Kosovo, Letonia, România și Suedia. # Doar 9 și-au păstrat titlul de golgeter cucerit sezonul trecut: Gordeiciuk în Belarus, Keserü în Bulgaria, Derbyshire în Cipru, Cavani în Franța, Maguire în Irlanda, Gohou în Kazahstan, Ibraimi în Macedonia, Messi în Spania și Ferreyra în Ucraina.

La Gohou și Ibraimi este vorba de un al 3-lea titlu consecutiv de golgeter.  În afara lor, mai fuseseră golgeteri în aceleași campionate încă 6: Harbaoui în Belgia, Lewandowski în Germania, Gormley în Irlanda de Nord, Icardi și Immobile în Italia, și Boyd în Scoția. De altfel, Boyd și Messi s-au aflat la al 5-lea lor titlu de golgeter în respectivele campionate.  În 21 dintre campionate, golgeterul a avut naționalitatea țării organizatoare a competiției: Arutiunian și Edigarian în Armenia, Gordeiciuk în Belarus, KrmenÍik în Cehia, Ajeti în Elveția, Prosa și Sappinen în Estonia, Kangaskolkka în Finlanda, Siharulidze în Georgia, Maguire în Irlanda, Gormley în Irlanda de Nord, Bjarnason în Islanda, Saba în Israel, Å ernas în Lituania, Turpel în Luxemburg, Ibraimi în Macedonia, Damașcan în Moldova, IvanoviÇ în Muntenegru, Boyd în Scoția, PeÅ¡iÇ în Serbia, Mráz în Slovacia, ZahoviÍ în Slovenia, Eriksson și Holmberg în Suedia. De asemenea în alte 4, unde au fost co-golgeteri, unul dintre ei a aparținut țării respective Immobile în Italia, Daku în Kosovo, KaraÅ¡ausks în Letonia, Țucudean în România.

În alte 23 țări, golgeterii au aparținut echipelor campioane: Sowe în Albania, Chus Sosa în Andorra, Dabbur în Austria, Gordeiciuk în Belarus, FilipoviÇ în Bosnia-Herțegovina, Keserü în Bulgaria, KrmenÍik în Cehia, Soudani în Croația, Lawal în Feroe, Cavani în Franța, Siharulidze în Georgia, Lewandowski în Germania, Maguire în Irlanda, Turpel în Luxemburg, Ibraimi în Macedonia, Damașcan în Moldova, IvanoviÇ în Muntenegru, Bendtner în Norvegia, PeÅ¡iÇ în Serbia, Messi în Spania, Gomis în Turcia, Draper în Țara Galilor și Ferreyra în Ucraina. De asemenea în alte 4, unde au fost co-golgeteri, unul dintre ei a fost de la echipa campioană: Edigarian în Armenia, Sappinen în Estonia, Kozlov în Letonia și Țucudean în România.  Brazilianul Kirkevold este golgeterul din această ediție a cărui echipă, Hobro IK, s-a situat pe cel mai de jos loc, al 7-lea.

În această ediție, „Gheata de Aur” i-a revenit tot lui Messi cu 68 puncte, urmat de Mohammed Salah 64 puncte și Kane (Tottenham Hotspur) 60 puncte. Chiar dacă nu s-ar fi respectat regula de a înmulți numărul total de goluri cu acel coeficient dat de forța campionatului, argentinianul tot ar fi avut cel mai mare număr de reușite, 34 (alături de Jonas). La polul opus, în Armenia și Letonia s-a câștigat titlul de golgeter cu cel mai mic număr de goluri, câte 12. # Cei mai mulți dintre golgeteri, 36, au jucat într-o echipă națională: Sowe, Mohammed Salah, Edigarian, Dabbur, Gordeiciuk, Harbaoui, Keserü, KrmenÍik, Soudani, Kirkevold, Prosa, Sappinen, Cavani, Siharulidze, Lewandowski, PrijoviÇ, Maguire, Saba, Icardi, Immobile, KaraÅ¡ausks, Å ernas, Turpel, Ibraimi, Damașcan, Bendtner, Jahanbakhsh, Jonas, Țucudean, Promes, Boyd, PeÅ¡iÇ, Messi, Eriksson, Gomis și Draper.

Cei mai vârstici dintre golgeteri a fost Å ernas din Lituania și Lawal din Feroe, câte 34 de ani neîmpliniți. Iar cel mai tânăr, Damașcan din Moldova, 19 ani. Argentina, Franța, Italia, Serbia și Spania sunt țările care au dat cei mai mulți golgeteri, câte 3. 

9 echipe au avut în premieră câștigători ai titlului de golgeter: Gandzasar, Viktoria Plzeň, Infonet, Spartaks JÅ«rmala, Gzira United, Viitorul Constanța. O simetrie inversă; un norvegian a fost golgeterul campionatului din Danemarca, iar un danez a fost golgeterul campionatului din Norvegia. În campionatul din Portugalia de 11 ani nu a mai ieșit un golgeter autohton, în Spania de 10, în Kazahstan de 9, în Belgia de 8, în Cipru de 7, în Ucraina de 6, în Austria și Turcia de 5.

În Ucraina golgeterii ultimelor 7 sezoane i-au aparținut numai lui Șahtar Donețk, cu precizarea că în 2014/15 a mai fost un co-golgeter de la altă echipă (Bicfalvi pe când era la Volyn Luțk).


LISTA GOLGETERILOR

Țară    Golgeter 2017-18    Țara de proveniență    Data nașterii    A câta oară golgeter    statut
ALBANIA    Ali SOWE (Skënderbeu Korçë) 21 goluri – 2 din penalty (în 33 jocuri)    Gambia    14.06.1994    1    internațional
ANDORRA    Jesús „CHUS” David SOSA Sebastiá (FC Santa Coloma) 14 g – 2 p    Spania    05.01.1994    1    
ANGLIA    MOHAMMED SALAH (Liverpool FC) 32 g – 1 p (36j)    Egipt    15.06.1992    1    internațional
ARMENIA    Ghegham ARUTIUNIAN (Gandzasar) 12 g – 0 p (26 j) și Artak EDIGARIAN (Alașkert) 12 g – 2 p (27 j)    Armenia / Armenia    23.08.1990 / 18.03.1990    1    doar cel din urmă internațional
AUSTRIA    Munas DABBUR (FC Salzburg) 22 g – 1 p (32 j)    Israel    14.05.1992    1    internațional
AZERBAIDJAN    Bagaliy DABO (FK Gabala) 13 g – 0 p (27 j)    Franța    27.07.1988    1    
BELARUS    Mihail GORDEICIUK (BATE Borisov) 18 g (29 j)    Belarus    23.10.1989    2    internațional
BELGIA    Hamdi HARBAOUI (RSC Anderlecht / SV Zulte Waregem) 22 g – 2p (28 j)    Tunisia    05.01.1985    2    internațional
BOSNIA-HERȚEGOVINA    MiloÅ¡ FILIPOVIÆ (Žrinjski) 16 g – 4 p (32 j)    Serbia    09.05.1990    1    
BULGARIA    Claudiu Andrei KESERÃœ (Ludogoreț Razgrad) 26 g – 5 p (30 j)    România    02.12.1986    2    internațional
CEHIA    Michal KRMENĂŒIK (Viktoria Plzeň) 16 g – 0 p (24 j)    Cehia    15.03.1993    1    internațional
CIPRU    Matt DERBYSHIRE (Omonoia) 23 g – 3 p (33 j)    Anglia    14.04.1986    2    
CROAȚIA    Hillel El Arbi SOUDANI (Dinamo Zagreb) 17 g – 2 p (28 j)    Algeria    25.11.1987    1    internațional
DANEMARCA    PÃ¥l Alexander KIRKEVOLD (Hobro IK) 22 g – 4 p (32 j)    Norvegia    10.11.1990    1    internațional
ELVEȚIA    Albian Afrim AJETI (FC Basel) 17 g – 0 p (32 j)    Elveția    26.02.1997    1    
ESTONIA    Albert PROSA (FC Infonet) 27 g – 0 p (35 j) și Rauno SAPPINEN (FC Flora) 27 g – 1 p (35 j)    Estonia / Estonia    01.10.1990 / 23.01.1996    1    ambii internaționali
FEROE    Adeshina Abayomi LAWAL (Vikingur) 17 g – 2 p (26 j)    Nigeria    17.10.1984    1    
FINLANDA    Aleksei KANGASKOLKKA (IFK Mariehamn) 16 g – 2 p (30 j)    Finlanda    29.10.1988    1    
FRANȚA    Edinson Roberto CAVANI Gómez (FC Paris Saint-Germain) 28 g – 3 p (32 j)    Uruguay    14.02.1987    2    internațional
GEORGIA    Irakli SIHARULIDZE (Lokomotivi Tbilisi) 25 g – 3 p (33 g)    Georgia    18.07.1990    1    internațional
GERMANIA    Robert LEWANDOWSKI (FC Bayern München ) 29 g – 6 p (30 j)    Polonia    21.08.1988    3    internațional
GIBRALTAR    ENRIQUE Javier CARREÑO Salvago (Europa FC) 19 g (17 j)    Spania    27.11.1986    1    
GRECIA    Aleksandar PRIJOVIÆ (PAOK) 19 g – 3 p (28 j)    Serbia    21.04.1990    1    internațional
IRLANDA    Sean MAGUIRE (Cork City) 20 g – 4 p (21 j)    Irlanda    01.05.1994    2    internațional
IRLANDA DE NORD    Joe GORMLEY (Cliftonville FC) 22 g – 3 p (37 j)    Irlanda de Nord    26.11.1989    3    
ISLANDA    Andri Rúnar BJARNASON (UMF Grindavik) 19 g – 4 p (22 j)    Islanda    12.11.1990    1    
ISRAEL    Dia SABA (Maccabi Nathanya) 24 g – 1 p (34 j)    Israel    18.11.1992    1    internațional
ITALIA    Mauro Emanuel ICARDI (Inter Milano FC) 29 g – 6 p (34 j) și Ciro IMMOBILE (Lazio SS) 29 g – 7 p (29 j)    Argentina / Italia    19.02.1993 / 20.02.1990    2 și 2    ambii internaționali
KAZAHSTAN    Gérard Bi Goua GOHOU (Kairat Almatî) 24 g – 0 p (32 j)    Côte d”Ivoire    29.12.1988    3    
KOSOVO    Otto JOHN (Trepça 89) 17 g (13 j) și Mirlind DAKU (Llapi) 17 g (15 j)    Nigeria / Kosovo    25.01.1998 / 01.01.1998    1    
LETONIA    ArtÅ«rs KARAÅ AUSKS (FK LiepÁja) 12 g – 2 p (24 j) și Evgheni KOZLOV (Spartaks JÅ«rmala) 12 g – 0 p (26 j)    Letonia / Rusia    29.01.1992 / 04.02.1995    1    doar primul internațional
LITUANIA    Darvydas Å ERNAS (Žalgiris Vilnius) 18 g – 1 p (29 j)    Lituania    22.07.1984    1    internațional
LUXEMBURG    David TURPEL (F91 Dudelange) 33 g – 2 p (26 j)    Luxemburg    19.10.1992    1    internațional
MACEDONIA    Besart IBRAIMI  (Å kendija 07 Tetovo) 23 g – 4 p (32 j)    Macedonia    17.12.1986    3    internațional
MALTA    Amadou SAMB (Gzira United) 21 g – 10 p (22 j)    Senegal    22.04.1988    1    
MOLDOVA    Vitalie DAMAȘCAN (Sheriff Tiraspol) 13 g – 0 p (17 j)    Moldova    24.01.1999    1    internațional
MUNTENEGRU    Igor IVANOVIÆ (Sutjeska NikÅ¡iÇ) 14 g – 3 p(30 j)    Muntenegru    09.09.1990    1    
NORVEGIA    Niklas BENDTNER (Rosenborg BK) 19 g – 5 p (29 j)    Danemarca    16.01.1988    1    internațional
OLANDA    Alireza JAHANBAKHSH (AZ Alkmaar) 21 g – 4 p (33 j)    Iran    11.08.1993    1    internațional
POLONIA    „CARLITOS” Carlos Daniel LÓPEZ Huesca (WisÅ‚a Kraków) 24 g – 5 p (36j)    Spania    12.06.1990    1    
PORTUGALIA    JONAS Gonçalves Oliveira (SL Benfica) 34 g – 8 p (30 j)    Brazilia    01.04.1984    1    internațional
ROMÂNIA    Marius George ȚUCUDEAN (Viitorul / CFR Cluj) 15 g – 0 p (34 j) și Harlem-Eddy GNOHÉRÉ (Steaua București) 15 g – 3 p (31 j)     Franța / România    21.02.1988 / 30.04.1991    1 și 1    doar primul internațional
RUSIA    Quincy Anton PROMES (Spartak Moskva) 15 g – 3 p (26 j)    Olanda    04.01.1992    1    internațional
SAN MARINO    Imre BADALASSI (SP Tre Fiori) 20 g – 0 p (23 g)    Italia    08.02.1995    1    
SCOȚIA    Kris BOYD (Kilmarnock FC) 18 g – 2 p (34 j)    Scoția    18.08.1983    5    internațional
SERBIA    Aleksandar PEÅ IÆ (Crvena Zvezda) 25 g – 5 p (35 j)    Serbia    21.05.1992    1    internațional
SLOVACIA    Samuel MRÁZ (MÅ K Žilina) 19 g – 0 p (32 j)    Slovacia    13.05.1997    1    
SLOVENIA    Luka ZAHOVIĂŒ (NK Maribor) 18 g – 0 p (25 j)    Slovenia    15.11.1995    1    
SPANIA    Lionel Andrés MESSI (FC Barcelona) 34 g – 2 p (36 j)    Argentina    24.06.1987    5    internațional
SUEDIA    Magnus ERIKSSON (DjurgÃ¥rdens IF) 14 g (29 j) și Karl HOLMBERG (IFK Norrköping) 14 g (30 j)    Suedia / Suedia    08.04.1990 / 03.03.1993    1    doar primul internațional
TURCIA    Bafétimbi GOMIS (Galatasaray SK) 29 g – 4 p (33 j)    Franța    06.08.1985    1    internațional
ȚARA GALILOR    Greg DRAPER (The New Saints) 22 g – 2 p (31 j)    Noua Zeelandă    13.08.1989    1    internațional
UCRAINA    Facundo FERREYRA (Șahtar Donețk) 21 g – 1 p (30 j)    Argentina    14.03.1991    2    
UNGARIA    Davide LANZAFAME (Budapest Honvéd FC) 18 g – 6 p (32 j)    Italia    09.02.1987    1    

 

Răzvan Toma / Autor
De peste 35 de ani în presa sportivă. A debutat în 1986, pe când era student, devenind colaborator la cotidianul „Sportul”.La 01.04.1990 a fost angajat la acest cotidian care între timp își schimbase numele în „Gazeta Sporturilor”. De-a lungul timpului a activat la diverse publicații: ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Ajax își schimbă sigla: cum arată cea nouă
Ajax își schimbă sigla: cum arată cea nouă
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a luat banii fiicei lor!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a…
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Se schimbă cartea de identitate. Obligație la preschimbare buletin. Ai neapărat nevoie de procură
Se schimbă cartea de identitate. Obligație la preschimbare buletin. Ai neapărat nevoie de procură
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Presa germană: FDP voia să iasă din coaliţie cu două luni înainte de căderea Guvernului
Presa germană: FDP voia să iasă din coaliţie cu două luni înainte de căderea Guvernului
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la nuntă
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la…
×